O istorie secretă a Ţării Vampirilor – Adina Popescu

Mitologia şi basmele româneşti au oferit poporului o sumedenie de basme fantastice. Aceste personaje, din păcate, au migrat din lumea noastră, ducându-se cel mai probabil pe Tărâmul Celălalt şi luând cu ele şi poveştile de demult pe care azi doar bătrânii şi le mai amintesc uneori.

Faptul că Basmul Comercial a acaparat încet, dar sigur, lumea muritorilor, a condus iremediabil către îngroparea Basmelor Străvechi unde se puteau regăsi cu uşurinţă multe credinţe, obiceiuri, datini şi făpturi mitologice ale poporului român. În zilele noastre le mai găsim prin tomuri prăfuite, prin biblioteci ce nu au dispus de buget pentru a-şi înnoi fondul de carte sau prin sate, acolo unde timpul a uitat să treacă, iar oamenii le mai transmit încă prin viu grai.

Iar personajele nepovestite până la urmă se risipesc în ceaţa vremii şi nu mai auzim de ele pentru că aceste personaje nu pleacă singure, ci iau cu ele şi magia.

20200422_043730-01În Ţara Vampirilor avem ocazia să le cunoaştem, să ne amintim de ele, să păşim într-un univers unde nu e totul pierdut şi să ieşim ulterior mult mai atenţi la ceea ce se întâmplă în jur. Pentru că odată ce capătă o poveste, personajele prin viaţă, mitologia renaşte, iar vraja începe să se lege din nou. Nu se ştie sigur dacă nu chiar în timpul lecturii se vor plimba prin jurul tău zâne sau dacă vreun pricolici curios va privi printr-un ochi de fereastră la cititorul care-i dă putere să existe.

Povestea noastră începe cu o carte… o carte care reuşeşte să tulbure apele, să declanşeze forţe nebănuite, să creeze adevărate controverse. Aceasta este o carte scrisă de zâne, în care probabil s-a picurat magie şi care îi dă adevărate bătăi de cap Preşedintelui din Ţara Vampirilor. Acesta o consideră o bătaie de joc şi, dacă mai adăugăm şi oftica generată de faptul că nu o poate citi, în timp ce volumul devine celebru şi primeşte laude, obţinem un tablou încărcat de mister, dar şi de comic. Pentru Preşedintele nostru, paginile rămân albe oricâte închideri şi deschideri ar suferi cartea, oricâte aruncări sau aşezări cu grijă ar îndura.

„Cartea era doar o martoră a Sfârşitului. Şi, dacă ar fi avut curiozitatea să o deschidă din nou şi să întoarcă prima filă, ar fi surprins chiar clipa în care, indiferentă şi tăcută, în mâinile lui, Istoria începuse să se scrie.”

Deasupra ţinutului plutesc semne rău-prevestitoare, iar un pricolici singuratic, peste care timpul a trecut uitând de el, a uitat să le mai desluşească. Acesta-şi duce traiul plictisindu-se în culcuşul lui improvizat într-o peşteră confortabilă din pădure, iar anomaliile nu-i ridică semne de întrebare, ci aproape că-l bucură pentru că de prea mult timp nu s-a mai întâmplat nimic notabil. Le observă făcând abstracţie de ele… asta atunci când nu-l cuprinde nostalgia sau senzaţia de filozofare.

„Se trezea punându-şi întrebări anapoda legate de rostul lui pe Lume şi atunci simţea o sfârşeală ca şi cum timpul lui trecuse de mult, iar el continua să trăiască într-o zadarnică aşteptare.”

Ei bine, pricoliciul nostru nu mai are de aşteptat şi nici timp de filozofii deoarece echilibrul şi liniştea se sparg precum un balon de săpun odată cu construcţia campusului „Pădurea bântuită”. Acest proiect este menit să-i aducă bani creatorului său care încalcă atât regulamentul Basmului Străvechi cât şi pe cel al Basmului Comercial.

„Dacă omul acesta sau altul asemenea lui este de-acum stăpân aici, ce-o să se întâmple mai departe cu pădurea?”

Citeste şi recenzia cărţii Cu tine capăt glas!

Copacii cad seceraţi de muncitori, strigoii îi ocupă locuinţa, vampirii trebuie să sosească, cavourile sunt pregătite de închiriat, Duhul din Baltă se gândeşte serios să-l înhaţe în adâncuri pe pricolici, iar personajul nostru are doar o singură soluţie: să plece de acolo cât mai repede sau îşi va găsi sfârşitul, iar „fiinţele supranaturale nu mor de moarte bună” – asta se ştie sigur. Aşa că pricoliciul porneşte în aventura pe care o aştepta demult, dar pe care nu a înfruntat-o vreodată. Ajuns în civilizaţie, acesta realizează că existenţa pricolicilor nu mai era atestată demult, că era considerat o piază rea şi că oamenii, dar şi creaturile se îmbulzeau să-l vâneze. Nu începe el chiar cu dreptul, habar n-are ce se petrece, vede multe ilegalităţi, întrebările încep să curgă, dar se pare că pricoliciul are noroc deoarece dă peste un Călător, iar legendele spun că cel rătăcit, care întâlneşte un Călător, „va regăsi drumul pe care îl caută şi nu va mai fi singur niciodată”.

Care este însă povestea pricoliciului rătăcit de trecut? El nu şi-o mai aminteşte, dar este timpul ca memoria să-i revină şi paginile şterse să se rescrie într-o serie de aventuri prin care nu se va plimba doar personajul, ci şi cititorul.

Cartea Adinei Popescu este menită să reînvie mitologia românească, superstiţiile uitate, credinţele disipate de-a lungul timpului. Totodată, Cartea Pricoliciului dă viaţă personajelor plecate pe Tărâmul Celălalt, le oferă o poveste pentru a se întoarce la noi şi pentru a ne aduce din nou magia pierdută. Cu amuzament, dramatism şi mult fantasy, O istorie secretă a Ţării Vampirilor va capta atenţia din primele pagini şi îl va provoca pe cititor la o lectură memorabilă.

Creaturi izvorâte din poveşti, legende vechi, profeţii, ritualuri, zâne, duhuri, demoni, umbre… se unesc pentru a crea un tablou (culmea, extrem de verosimil) al unei lumi ce dă o senzaţie de deja-vu… cumva ne aparţine şi îi aparţinem şi am regăsit-o după mult mult timp.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.