Cu tine capăt glas – Roberto Kuzmanovic

Scriitor, publicist şi promoter cultural, Roberto Kuzmanovic reuşeşte prin volumul de poeme şi reflecţii „Cu tine capăt glas” să redea farmecul poeziei româneşti, farmec ce îl credeam pierdut odată cu dispariţia poeţilor clasici.

20200504_192532

Ştim cu toţii că poezie încă se scrie şi în zilele noastre – dovadă stau, de exemplu, numeroasele antologii publicate anual – dar muzele au devenit capricioase şi nu le mai dau pesemne poeţilor inspiraţia necesară realizării unor opere literare. Însă Roberto Kuzmanovic are probabil o relaţie aparte cu propriile muze, deoarece acestea au fost darnice cu el, astfel luând naştere cartea „Cu tine capăt glas”, iar între paginile ei versurile ţes un univers special care prind cititorul în mrejele lecturii. Şi aşa poezia renaşte, iar timpul parcă se întoarce în epoca glorioasă a scriiturii de calitate, a culturii, artei şi filozofiei.

„Poeţii nu-s oameni, nici zei, nici vrăjitori,

mai cu seamă un univers rătăcit

la intersecţia anotimpurilor”

Având pronunţate valenţe filozofice, poemele lui Roberto Kuzmanovic îndeamnă la meditaţie şi la întrebări existenţiale. Spiritul artistic prezent în poezie face parte de asemenea din aura sa poetică, iar lirismul său are o originalitate aparte prin reflecţiile cu substrat etic şi psihologic.

„Suntem suma răutăţilor,

oricât împărţim vina la doi

realizăm însă prea târziu…”

Se observă o relativizare a absolutului chiar şi acela de natură divină, iar eul liric apare ca purtând divinitatea în el, nemaiexistând un zeu suprem, ci unul supus erorii. Desacralizarea apare ca o revoltă împotriva destinului, omul refuzând să se mai supună prestabilitului. Religiozitatea este înlocuită cu propria lege interioară – omul devine suveranul propriei vieţi. Totodată poemele din volumul „Cu tine capăt glas” sunt capabile să exprime tâlcuri şi să transmită mesaje cifrate, fiind inteligent construite şi desăvârşite. Deşi încărcată de profunzime şi generatoare de felurite emoţii, poezia autorului este o poezie a intelectului căreia nu-i lipseşte expresia, sentimentul sau estetica. La autor, materia poetică este alcătuită din idei, trăiri, flux emoţional, reflecţii.

Pe parcursul versurilor sale cititorul descoperă însuşi destinul uman – individul cu împliniri şi căderi, cu lumini şi umbre, cu contradicţii sau trăind drama căutării certitudinilor, cu încredere şi disperări, cu revolte şi perioade de acalmie. Versurile dau astfel glas unui suflet rătăcitor care îndrăzneşte să sfideze absolutul într-o manieră triumfală.

„Când alţii au nevoie de timp şi-l risipesc cerşindu-l

prin rugi false în biserici la tot colţul

eu lenevesc feeric prin omătul inocent”

„Nu aştept noaptea divină,

să-mi arunci din cer vreo minune…”

De obicei, în poezia contemporană românească, ne lovim neplăcut de monotonie. Fie că vorbim despre o temă pe care la un moment dat o simţim epuizată, fie că ne referim la nişte formule stereotipe  care se tot repetă lăsând senzaţia că citim la nesfârşit acelaşi lucru în aceeaşi carte, fie că avem sentimentul unei uniformităţi experienţiale, poemele par la fel deşi sunt altele. La Roberto Kuzmanovic acest aspect supărător nu se întâlneşte deoarece există o anumită calitate şi diversitate a trăirilor sale pe care a ales să le-o împărtăşească cititorilor săi, iar acesta poate fi considerat un plus major al cărţii „Cu tine capăt glas”.

Autorul i-a adăugat poeziei sale picături de feeric care încântă sufletul şi care schimbă subtil substanţa acestei lumi. Apelul la mitologie este şi el un ingredient important, acesta reuşind să creeze un joc cu timpul, aducând în azi credinţele şi făpturile de ieri, oferindu-le o poveste şi insuflându-le astfel viaţă. Dispar în acest mod nişte graniţe temporale limitative, iar eul creator se simte liber să provoace cititorul la o călătorie de neuitat.

„Sunt o carte mică însă sper că voi creşte în ochii tăi

prin fiecare poezie pe care o vei citi cu sufletul

ca adrenalina atunci când sari cu paraşuta

pentru prima dată din avion sau din Turnul din Pisa.”

Prin volumul „Cu tine capăt glas” avem o invitaţie într-un univers poetic zămislitor de reflecţie şi cunoaştere. Totodată, sub ochii noştri, lumea se transformă în poezie – fantezie şi raţiune se împletesc creând frumuseţea poetică unică a scriitorului. Mai sesizăm predilecţia pentru profunzimile existenţiale adesea inaccesibile sau pentru combinaţia dintre luciditate şi vis.

Poezia lui Roberto Kuzmanovic are frumuseţea unei catedrale gotice ce se înalţă maiestuos sfidând cerul, dar păstrându-şi aura de mister ca una din tainele lumii ce nu se vrea a fi dezvăluită oricărui muritor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.