Femeia chinuită, de Osman Akdere – recenzie

Într-un prezent peste care se trage cortina normalității, societatea încearcă să-și ascundă gunoiul sub preș și să-și promoveze anomaliile drept percepte religioase înalte. Pe un astfel de fundal, în care rolul femeii este acela de obiect, iar patriarhatul își face de cap sub aripa legii, protestele se țin lanț, dar sunt reduse la tăcere. Destinele personajelor creionate de Osman Akdere reprezintă un pretext pentru un tablou social zugrăvit în culori sumbre. Altfel spus, prin intermediul scriiturii sale și a poveștilor de viață din cadrul romanului, se trage un semnal de alarmă asupra unor evenimente care conduc către regres și care anulează principiile morale înalte sub masca unei credințe transformată în călău.

Ce se poate întâmpla cu fondul sufletesc uman când societatea se îndreaptă către dezumanizare cu pași rapizi? Mai există speranță sau deja a început să sufle vântul resemnării? O avem în prim plan pe protagonista feminină, Gulnaz, care, după o serie de incidente abominabile (violuri repetate, crime, incest, atentate), devine o apărătoare a drepturilor femeilor, un înger al morții menit să aducă dreptatea într-un context în care justiția și-a pierdut valoarea și puterea.

„Puterile aflate la conducere s-au folosit întotdeauna de religie și obiceiuri ciudate, cu care i-au ținut legați la ochi pe oamenii simpli.”

Totodată, cititorul va fi martor la reanimarea spiritului de corectitudine aplicat prin Legea Talionului, atunci când curajul începe să le curgă prin vene celor care nu mai au nimic de pierdut.

Romanul „Femeia chinuită” ne înfățișează prăbușirea prezentului comparativ cu trecutul glorios. Sunt invocați cei care, în trecut, au luptat pentru o societate mai bună, pusă în mișcare de valori înalte și care astăzi ar mai muri odată de-ar putea vedea unde s-a ajuns. Religia însăși este arătată cu degetul în mod acuzator deoarece a devenit un instrument de manipulare a maselor umane, pierzându-și atributele sacralității.

„Oamenii, așa-zis religioși, care și-au văzut propriul interes, imamii falși, care s-au folosit de religia islamică, șarlatanii, care au instituit tot felul de obiceiuri înșelătoare, din păcate, au existat întotdeauna în societate. Națiunea noastră a fost păcălită de acești habotnici prefăcuți.”

Răzbunarea femeilor care au simțit suferința la superlativ devine intriga care pune în mișcare acțiunea poveștii și, pe parcurs, ajungi să te întrebi dacă moartea e o pedeapsă suficientă pentru durerea monstruoasă simțită de personaje și dacă sângele vărsat poate spăla păcate și amintiri nevindecate. Se întrevede o rază de speranță la orizont sau e doar o Fata Morgana menită să ademenească în întuneric?

„Cu o asemenea mentalitate, acești bărbați nemernici îndrăznesc să pună ochii chiar și pe soția fiului lor, dar, totuși, va veni o zi, când vor plăti pentru toate acestea…”

Deznodământul aduce cu sine o ușoară îndulcire a amarului, dar, cu toate acestea, autorul optează pentru o încheiere care permite continuarea poveștii dincolo de paginile scrise.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.