Despre dorințe eșuate și visuri pierdute

Atunci când cuvintele devin un tablou al trăirilor se naşte poezia! Astăzi avem plăcerea de a ne bucura de versuri în revista Must Read magazine prin intermediul poemului Despre dorințe eșuate și visuri pierdute, scris de Vlad Minea.

Vlad Minea este student la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov şi de curând a început să îşi lase talentul să „vorbească” prin intermediul poeziei. O alegere inspirată după cum veţi putea realiza lecturând scrierile sale.

„Inspirația o iau în cea mai mare parte din ceea ce trăiesc eu, din ceea ce simt, din experiențe. Consider că în poezie trebuie să fii real pe cât cuprinde, nu poți să inventezi, ca-n beletristică, de exemplu. O altă sursă de inspirație importantă este natura. Mă încarc cu energie și îmi limpezesc mintea de fiecare dată când ies din casă și văd Tâmpa (și nu numai) impunătoare în fața mea. Simt că acea priveliște îmi dă încredere că va fi o zi bună.”

Despre dorințe eșuate și visuri pierdute

 

Căutări transformate-n rătăciri

dușuri calde cu apă rece

trunchiuri de copaci despărțiți de rădăcini

peisaj dezolant acceptat cu capul plecat de ființele planetei

 

Spune-i mamei mele că-mi pare rău

că mi-e greu să fiu sincer cu mine

poezia nu vindecă suflete, dar le ajută

 

Bogăție-n opulență și elite intelectuale moarte-n mizerie

refugiu în artă, în scris,

dorințe uzate, nerealiste,

înecări în fantasme,

bântuiri de visuri uitate-n epoci din alte vieți trăite pe ascuns

ajung la creier

îl electrocutează

e de ajuns?

 

Te rogi pentru o picătură de apă în deșert

te rogi pentru o haină groasă printre ghețari

te rogi pentru o busolă naufragiat în mijlocul mării

te rogi pentru o viziune clară când ești pierdut în viață.

Poem

Un gând despre „Despre dorințe eșuate și visuri pierdute

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.