De ce e atât de importantă stima de sine?

Stima de sine este un concept tot mai dezbătut şi, din păcate, definit eronat de multe ori, fapt datorat unor informaţii „prinse din zbor” şi neînţelegerea lor în totalitate. Aşadar, haideţi să vorbim despre stima de sine, să aflăm ce este, cum ne afectează viaţa şi de ce este atât de importantă.

Ce este stima de sine?

Din punct de vedere psihologic, stima de sine reprezintă rezultatul evaluării valorii proprii. Acest rezultat poate fi catalogat ca o mulţumire sau ca o nemulţumire pe care o persoană o are faţă de ea însăşi.

Noţiunea de stimă de sine a fost folosită pentru prima oară de William James, cel care a fondat şi psihologia ştiinţifică, şi este definită de acesta ca un rezultat al raportului dintre împlinirile unui individ şi aspiraţiile sale.

Pe scurt, indiferent de o definiţie dată de un cercetător sau altul, stima de sine se referă la valoarea pe care o avem în ochii noştri, fie că suntem sau nu conştienţi de acest fapt.

Fazele stimei de sine

Stima de sine nu rămâne bătută în cuie pe parcursul întregii vieţi. Apare încă din copilărie şi se accentuează pe traseu. Începând de la 7-8 ani, omul începe să devină conştient de reuşitele sale, de anumite preferinţe, de aptitudini etc.  Stima de sine se construieşte astfel treptat şi psihologia ne informează că există două mari criterii în funcţie de care se formează nivelul stimei de sine: acceptarea socială (fiecare individ are nevoie să se simtă acceptat, iubit, apreciat de ceilalţi şi în funcţie de această acceptare socială va avea o mai mare stimă de sine sau, din contră, un nivel scăzut al stimei de sine) şi aparenţa fizică (trăim cu certitudine într-o lume care pune accent pe felul în care arată, iar un defect fizic poate afecta grav stima de sine a unei persoane, aceasta ajungând să capete inclusiv un complex de inferioritate).

În 1992, într-o lucrare ştiinţifică, Branden ne spune că stima de sine este relaţionată cu două aspecte: eficacitatea personală şi respectul faţă de propria persoană. Eficacitatea personală se referă la scopurile pe care omul şi le propune şi ulterior le atinge. Succesul va genera implicare, acţiune, o viziune optimistă asupra eficacităţii proprii, pe când eşecurile nu vor atrage întotdeauna perseverenţa, ci de cele mai multe ori vor degenera în pasivitate şi o scădere a nivelului stimei de sine. Respectul faţă de propria persoană este de asemenea deosebit de important pentru că orice individ care se simte în siguranţă şi are sentimentul de demnitate are totodată şi un nivel crescut al stimei de sine. Valoarea personală  pe care şi-o atribuie este o nevoie fundamentală a vieţii de zi cu zi.

De ce este atât de importantă stima de sine?

Pentru că suntem influenţaţi de stima de sine zilnic. Atunci când ne pregătim să luăm cuvântul, de exemplu, să comunicăm chiar ceva banal, o vom face în funcţie de nivelul stimei de sine pe care o avem în acel moment. Limbajul nostru, comportamentul, acţiunile, modul de gândire, starea de spirit din fiecare clipă – toate sunt influenţate de propria stimă de sine. Să luăm exemplul copilului căruia i se reproşează frecvent că e „leneş”, „că poate mai mult” sau, din contră, că „nu e bun de nimic”, că „nu aduce nicio mulţumire” părinţilor care fac pentru el x şi y sacrificiu. Acel copil va avea un nivel de stimă de sine la pământ din punctul de vedere al acceptării sociale. Şi dacă pe măsură ce creşte nu va reuşi să se desprindă de aceste reproşuri şi nu va identifica la el însuşi calităţi şi capabilităţi care să-l determine să simtă satisfacţie, atunci va deveni un adult cu complexe de inferioritate, timorat, pasiv, fără dorinţa de a comunica, de a fi vizibil în societate. Se va eschiva cel mai probabil de fiecare dată când va avea ocazia, îşi va lua un job unde să fie executantul perfect, nu va aspira vreodată către performanţă.

Este valabil şi în cazul unui adult, nu e neapărat nevoie ca treaba să pornească din copilărie. Dacă unei persoane i se întâmplă un accident, iar din punct de vedere fizic se dobândeşte un defect vizibil, se poate ajunge până la nevroză asociată cu un complex de inferioritate care necesită terapie. Aparenţa fizică este zdrobită, iar stima de sine se prăbuşeşte, dând peste cap totul. La fel se întâmplă dacă un om nimereşte într-un grup de persoane care nu-l apreciază, nu-l încurajează, ba din contră îl tratează „de sus”, cu o superioritate menită să-l facă să se simtă într-o manieră nemulţumitoare. Acest sentiment persistent va scădea considerabil nivelul stimei de sine şi va influenţa întreg comportamentul omului respectiv nu doar în cadrul grupului respectiv, ci şi în afara lui. Iubirea de sine, încrederea în sine vor suferi traume, iar individul se va închide în sine, va comunica din ce în ce mai puţin, va evita contactele sociale cu orice ocazie sau, într-o formă mai urâtă, îşi va revărsa frustrările în mod agresiv în locuri şi momente nepotrivite, cu persoane nepotrivite.

O stimă de sine scăzută generează complexe de inferioritate, iar acestea pot fi prezente în forme uşoare, temporare, sau pot deveni maladive, adevărate obsesii.

Cum creştem nivelul stimei de sine?

– Stabilirea unor obiective realizabile, care să ţină de noi înşine, şi atingerea lor ulterioară cresc considerabil satisfacţia faţă de propria persoană prin sentimentul de autoeficacitate.

– O evidenţă clară a propriilor succese ne ajută să ţinem minte că putem avea şi realizări şi ne va oferi o gândire pozitivă.

– Oamenii din jurul nostru sunt de asemenea importanţi. Avem nevoie de oameni care să ne aprecieze, să ne susţină, să ne ofere afecţiune. Nu e recomandat să intri în grupuri doar de dragul de a o face. Cel mai important este să te înconjori de oameni care îţi oferă o stare de bine.

– Să învăţăm să ne felicităm pe noi înşine şi să acceptăm felicitările sincere ale celorlalţi.

– Să renunţăm la comparaţii. Fiecare individ e unic şi face cele mai bune alegeri cu resursele şi alternativele pe care le are la îndemână la un moment dat. Faptul că exista o altă soluţie „mai bună” într-o anumită situaţie, nu e cazul să ne îngropăm de vii, pentru că am acţionat altfel.

– Să ne acceptăm noi pe noi exact aşa cum suntem şi să ţinem minte că niciodată nu ne va caracteriza un singur defect sau o singură calitate. Fiecare om reprezintă o sumă de caracteristici şi nu poate fi luat altfel decât ca întreg. Ai kilograme în plus? OK. Foarte bine. Şi eu am o cicatrice pe mână şi ştiu foarte bine că eu nu sunt doar cicatricea de pe mâna mea, ci însemn mult mai mult de atât.

– Eşecurile nu trebuie disecate până se transformă în complexe de inferioritate. Ele trebuie privite ca lecţii din care putem învăţa ceva şi, dacă nu ţi se pare că ai ce învăţa, învaţă atunci perseverenţa. Nu e cazul să te opreşti sau să renunţi la a mai face orice.

– Investiţia în timp de calitate, în dezvoltarea proprie (personală şi intelectuală) creşte stima de sine.

– Optimismul îţi va îmbunătăţi considerabil orice activitate şi implicit te vei valoriza mai mult.

– Întrerupe-ţi gândurile negative atunci când simţi că acestea te copleşesc. Optează pentru o activitate care îţi face plăcere, socializează, fă o listă cu lucruri pozitive, concentrează-te pe altceva.

Un exerciţiu util pentru creşterea stimei de sine este acela al schimbării. Fie că optezi pentru o coafură nouă, pentru o călătorie, pentru o activitate, pentru un obicei, pentru un curs, pentru o carte, ideea e să produci o mică schimbare în rutină care să îţi aducă satisfacţie. Aceste mici schimbări te vor scoate din sferele negative şi îţi vor oferi perspective noi.