Mouelle Roucher este cântecul trist al lebedei, povestea dulce-amară a unui suflet îndelung torturat până decide să îmbrăţişeze negarea, speranţa pusă în lacrimi, taina ce ascunde durerea după voaluri pastel.
Povestea ei, pe care autorul ne-o înfăţişează împletind abstractul cu realul, reflectă umanul încercat de întrebări fără răspuns, fondul sufletesc în chinul său de a se autoconserva după ce a trecut printr-o ploaie de cioburi, psihicul care se agaţă de neuroplasticitate în speranţa de a se autoregenera.
La prima vedere, Mouelle reprezintă succesul, senzualitatea, statutul social înalt, feminitatea elegantă. Cărţile sale, devenite rapid must read, îi aduc admiraţie şi numeroşi oameni în preajmă. Cu toate acestea, deşi conştientă de atracţia pe care o exercită, protagonista îşi păstrează misterul intangibil, oferind doze mici şi uneori vagi din ceea ce o defineşte cu adevărat.
Oare am mai zâmbi dacă am avea certitudinea că tragediile sunt rupte din realitate?
Sub un zâmbet fermecător, Mouelle îşi ucide iubirea din condei în cea mai recentă carte a sa, „Fiorul”. Şi ce se întâmplă dacă iubirea învie? Va adăuga autorul o erată?
„Am iubit un om decupat dintr-o poveste, un om ale cărui poveşti se scriseseră cu respiraţia mea, am iubit un om dincolo de timp, un om ale cărui neobosite aşteptări au privit spre mine, ameţite de puterea cuvintelor noastre vorbite ca în transă.”
Cu speranţele sfâşiate, Mouelle Roucher va găsi un suflet pe care-l va simţi aproape, în persoana unui tânăr scriitor anonim. Intersecţia acestor două destine va lăsa cortina de mister să cadă, dezvăluind treptat drama frumoasei scriitoare. Viaţa ei se va schimba uluitor şi cititorul va afla alături de personajul principal feminin cum se pot înfăptui miracole atunci când nu mai crezi în ele.
„Idealizata iubire perfectă, ce m-a făcut să caut un om care să o cuprindă, a fost o himeră, o muncă de Sisif.”
O inimă sortită să se oprească se repune în mişcare. Un suflet împietrit îşi recapătă flexibilitatea, iar trecutul năvăleşte în prezent, zdruncinând viitorul.
Cosmisian se foloseşte de cuvinte într-o manieră poetică, pentru a ilustra gânduri, trăiri, emoţii, tumult lăuntric sau iubire. Adesea sugerând prin figuri de stil, autorul ne invită la interpretare liberă, la descoperirea mai multor sensuri, în funcţie de propriile noastre experienţe, sentimente sau capacităţi de percepţie. Ne provoacă prin misterul lui Mouelle, ducându-ne cu gândul la taina femininului şi ne oferă axiome existenţiale înclaustrate în metafore ce aşteaptă să li se descopere semnificaţiile.
Dincolo de o poveste, Mouelle Roucher se transformă într-o lecţie de viaţă şi într-o exemplificare abstractă a modului în care sufletul uman se autodistruge sau se regenerează.
„Cum oare se poate ca totul să se schimbe, în timp ce tu rămâi la fel?”
MUST READ magazine 