10 rezoluţii pentru un an frumos şi productiv

Se obişnuieşte ca la început de an să ne facem tot soiul de rezoluţii de care, mai mult sau mai puţin, ne ţinem pe parcursul celor 12 luni. Personal, cred că fiecare are energia şi determinarea necesară la începutul lunii Ianuarie, iar obiectivele sunt adesea unele măreţe. Partea urâtă este că nu ne urmărim acele obiective cu aceeaşi determinare pe măsură ce trece timpul, iar la sfârşitul anului, dacă v-aţi făcut o listă şi o urmăriţi cu atenţie, se observă că au rămas multe nebifate, iar unele atinse parţial. Sfatul meu este să vă formulaţi nişte rezoluţii care rezonează cu voi înşivă, pe care le puteţi atinge şi de care să vă bucuraţi.

rezolutii 2Realizările sunt cele care ne cresc stima de sine, care ne ajută să simţim împlinire, să mergem înainte, să fim motivaţi, aşadar, să optăm pentru a nu le îngropa în uitare. Vă propun să vă procuraţi în acest sens o agendă atractivă pentru început de an şi să vă confecţionaţi o cutie sau un borcan pentru realizări. Agenda o veţi folosi pentru a vă nota rezoluţiile, obiectivele, planurile, resursele şi tot ce consideraţi important pentru un an frumos şi productiv, iar cutia pentru a pune în ea, notat pe un bileţel, fiecare realizare din timpul anului. La sfârşit de an, când veţi deschide această cutie şi veţi citi ceea ce aţi realizat, fie că aţi bifat obiectivele iniţiale, fie că aţi deraiat de la ele, sentimentul va fi unul de împlinire. Poate că v-aţi propus la început de an să optaţi pentru un stil de viaţă sănătos, dar în momentul în care ochii fug pe sticla de cola de pe masă, parcă nu s-ar spune că e un obiectiv atins, nu? Atunci când veţi citi pe bileţel „Astăzi am reuşit să consum doi litri de apă.” sau „Astăzi am alocat o oră practicării unui sport.” veţi realiza că nu a fost nimic în zadar, că a existat o schimbare. Plus că veţi avea parte de o recapitulare benefică a anului.

RezolutiiAcum iată şi 10 rezoluţii pentru un an frumos şi productiv, pe care mi le-am propus personal pentru anul în curs şi de care cred că mă pot ţine cu uşurinţă, indiferent de obiective, de aspiraţii sau de factori externi. 

  1. Învaţă ceva nou.

Fie că e o limbă străină, informaţii dintr-un anumit domeniu de interes, prepararea unui fel de mâncare sau un joc de masă, a învăţa ceva nou este esenţial pentru fiecare persoană.

  1. Oferă oamenilor ceea ce ţi-ar plăcea să primeşti.

Pe cât posibil, ajută-i pe cei din jurul tău şi oferă ce ai mai bun în tine fără aşteptări şi fără recompense. Vei avea sentimentul că faci fapte bune şi vei deveni o persoană mai bună în ochii celorlalţi şi ai tăi.

  1. Vizitează un loc nou.

Acest obiectiv îl am în fiecare an. Să merg într-un loc în care nu am mai fost niciodată şi care mă face să simt că am mai atins un colţ de lume.

  1. Investeşte în propria dezvoltare personală.

Poţi participa la un curs, poţi aprofunda unele concepte, poţi citi articole de interes, poţi să petreci mai mult timp cu tine şi cu gândurile tale, poţi să optezi pentru cărţi şi reviste  a căror lectură să te ajute în acest sens.

  1. Nu îţi neglija sănătatea!

Nu lăsa să treacă anul fără să îţi faci un control medical sau fără să rezolvi nişte probleme de sănătate de care eşti conştient.

  1. Încearcă să devii o persoană pozitivă.

O stare pozitivă valorează mult aşa că zilnic găseşte cel puţin cinci motive pentru care poţi simţi bucurie sau recunoştinţă.

  1. 15 minute de curăţenie!

La mine e ceva dificil pentru că sunt una dintre cele mai dezordonate persoane şi o curăţenie zilnică progresivă, mai ales la partea de „hârtii, hârtiuţe, dosare, dosărele”, este ceea ce mă ajută să obţin cât de cât o ordine care să nu îmi nenorocească tot feng-shui-ul. Cele 15 minute alocate în fiecare zi nu reprezintă ceva horror pentru subconştientul meu care abia aşteaptă să respingă ideea de a ordona hârtii.

  1. Înconjoară-te de oameni care te pot ajuta să evoluezi!

Nu mă voi lansa acum într-o analiză a relaţiilor toxice despre care ştim deja că ne blochează şi ne plafonează, dar măcar ne putem aduce în preajmă oameni care să ne ridice moralul, oameni care să ne susţină, care să ne ofere critici constructive, de la care avem ce învăţa şi pe care ne putem baza. Indiferent de obiectivele pe care ni le propunem, oamenii din jurul nostru ne pot da aripi sau ne pot lega. Alege-i pe cei care te pot ajuta să zbori.

  1. Optează pentru o schimbare!

Consider că schimbarea este adesea sinonimă cu ieşirea din zona de confort, iar a ieşi din zona de confort poate fi mai avantajos decât putem crede iniţial. Dacă reuşim să facem mici schimbări, reuşim să le facem şi pe cele mari. Schimbă culoarea părului, a hainelor, cafeneaua unde bei cafeaua de obicei, drumul pe care îl parcurgi mecanic în fiecare dimineaţă, ora la care te trezeşti etc.

  1. Ia decizii!

Uneori ne ferim să luăm anumite decizii, le amânăm, îi dăm timp timpului pe… timpul nostru. Încearcă să nu mai laşi o zi, apoi încă una. Analizează, fii o persoană corectă şi ia deciziile care te privesc personal.

Acestea sunt cele zece rezoluţii care transformă anul într-unul frumos şi productiv. Vă doresc ca la final de an, în cutia cu realizări să găsiţi determinare, împlinire şi bucurie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.