Am putea… să nu alegem azi

Am putea sta aici o veşnicie. Am putea vorbi despre iubire la nesfârşit, am putea dezbate dreptatea şi într-un final să o dăruim cu generozitate celui care o are mai puţin. Am putea să ne urlăm iar frustrările, durerile, întrebările fără răspuns. Am putea să ne cerem unul altuia tot ce celălalt nu poate da. Am putea să ne servim aceleaşi vechi frânturi de adevăr, pe care le consumăm la fiecare mic dejun. Am putea să strângem în dinţi cuţitele în care ni s-au transformat cuvintele. Am putea să ne otrăvim unul pe altul cu nepieritoarea răutate adunată în noi. Am putea să vorbim despre starea vremii în mod mecanic, în timp ce gândurile ne dansează acelaşi vals sinucigaş ca ieri. Am putea să ne sfâşiem într-o ultimă demonstraţie de putere care să ne propulseze direct pe un podium unde însă… nu se dă niciun premiu. Am putea… că doar tiparul acesta îl cunoaştem deja în cele mai mici detalii.

Sau am putea să ne dăm jos măştile, să ne privim unul pe altul exact atât de monstruoşi cât suntem fiecare dintre noi. Am putea să bem cafeaua asta cu câte două linguriţe de zahăr sau să punem în ea acelaşi amar turnat din belşug. Mai ştii? Cafeaua trebuie îndulcită cu un zâmbet… hai să nu fie unul fals de data asta. Hai să fim din carne şi oase, hai să nu mai fim azi aceleaşi veşnice stânci, permanent pregătite de lovituri dure. Hai să ne lăsăm câteva momente rănile la uşă… oricum nu vom scăpa de cicatrici, dar măcar cafeaua asta să fie una plină de răsfăţ. Am putea să nu ne mai urmărim cu priviri agere şi să renunţăm la a mai fi în gardă, iar acesta nici nu mai este un risc pentru că noi nu mai avem ce pierde.

Sunt o mulţime de nedreptăţi, ştii? Am putea să nu le luăm în seamă acum? Am putea zâmbi ca şi cum viaţa ne-ar fi prietenă? Nu-mi mai amintesc cum e să mă bucur de soare, de parfum, de dulce. Şi azi vreau să fac un efort de memorie. Încă mai ştiu că nu eram aşa cândva… hai să ne regăsim, pe noi, acei oameni care ţineau speranţa împrăştiată prin buzunare, ca pe monedele primite rest la magazin… se găsea întotdeauna măcar puţină. Hai să căutăm frumosul, trebuie să fie pe aici pe undeva şi, chiar dacă ne petrecem o veşnicie răscolind totul, măcar scopul e acela de a afla frumosul şi nu urâtul pe care îl avem oricum gravat pe suflet. Hai să folosim un gel de duş cu arome tropicale şi să sperăm că va reuşi să spele nu doar pete, ci şi păcate.  

Hai să îi dăm definiţii iubirii şi să ne ridicăm ochii din ecranele menite să ne ascundă durerea din priviri. Să îi găsim sensuri, să o imortalizăm în zâmbete, să o desenăm în culori. Aş vrea să pot vopsi sufletele în roz. Te-ai gândit vreodată că rozul poate acoperi negrul dacă ştii cum să prepari vopseaua? Am văzut un videoclip în care o căsuţă insignifiantă, peste care trecuse timpul într-un mod grotesc, a devenit un loc minunat… şi s-a întâmplat asta prin culoare, prin flori, prin cărţi, prin zâmbete. Hai să pictăm! Nici nu avem nevoie de pensulă. Să ne folosim mâinile pentru asta şi să colorăm viu tot ce e tern, întunecat sau dureros.

Nu, nu există cafea colorată, dar ne putem lua ceştile afară şi putem privi cerul ca să găsim forme în nori. Ştii că şi fumul de ţigară poate fi amuzant? Dacă îl priveşti cu atenţie, poţi vedea cum capătă contururi diverse. Odată s-a transformat într-un delfin. Ce-ar fi să ia acum forma unui înger?

Deja zâmbeşti şi nici măcar cafeaua nu e gata. Poate că nu e complicat să îţi administrezi zilnic o doză de bucurie care să ţină măcar câteva ore. Hai să fie bucuria ca insulina pentru diabetici, adică necesară. Şi hai să bem cafeaua cu speranţa că miracolele nu s-au terminat odată cu Iisus, că mai există vreun strop de magie pe lumea asta.

Poate reuşim azi să nu ne pregătim de o altă bătălie în acelaşi repetitiv război. Până şi cei mari eroi din istorie îşi mai luau câte o pauză… furau timp pentru a respira şi pentru a-şi şterge sângele de pe mâini. Ia-ţi ceaşca de cafea şi opreşte-te din a-ţi calcula numărul de paşi până la armele depuse. Lasă-le acolo, nu vor fi ridicate de altcineva, iar armele mele oricum sunt mai departe decât ale tale…

 În definitiv… toate sunt alegeri. Unele inspirate, altele total greşite. Hai să optăm azi… pentru ceva frumos – un orice frumos, care să fie, măcar preţ de câteva clipe, precum un plasture cu Rivanol pe o rană deschisă. Sau am putea… ca azi, măcar să nu facem vreo alegere greşită.

3 gânduri despre „Am putea… să nu alegem azi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.